Review Cien Tropical Summer / Produse de make-up

Hello beautiful girls! Acum puțin timp vă povesteam despre produsele de îngrijire corporală din gama Tropical Summer, așa că astăzi vreau să vă spun câteva păreri despre produsele de make-up, cu intenția de a vă ajuta să vă alegeți produsele, in cazul in care sunteti interesate, fiind întâlnite la Lidl și chiar dacă sunt ieftinele, sau avem deja acasa o tona de produse, să recunoaștem că ne atrage acel raion din merketuri.

Le-am testat săptămâna trecută într-un video pe canalul meu de YouTube, am realizat un machiaj de zi cu ele și le-am purtat să văd cum se comportă acestea și să știți că sunt chiar bune, ținând cont de prețul mic pe care îl au, dar vă voi vorbi despre fiecare în parte.

Creion de ochi Cien 10 Tropical Flower
Este foarte cremos acest creion de ochi, îmi place nuanța lui, este foarte potrivit pentru machiajul de vară, pentru mahiajul de zi cu zi, este un roz diafan care se potrivește unui ten deschis, zic eu. Prețul acestuia este 6,99 lei și trebuie să știți că se strânge în pliul pleoapei la puțin timp după aplicare.

Eyeliner Cien black
Tușul Cien îmi place foarte mult cum arată, are un ambalaj simplu și delicat, este tip cariocă și se găsește la prețul de 6,99 lei. Din păcate negrul nu este deloc intens, dar este acceptabil și este ușor de aplicat.

Cien Tropical Summer

Lipstick Cien 12 Peony Blossom
Peony Blossom, este o nuanță de vară plăcută, un roz ,,Barbie”sidefat, este un ruj cu ambalaj clasic, are un miros subtil foarte plăcut și se ia normal de pe buze, dar nu dispare complet la prima cafea. Prețul lui este 6,99 și dacă vă face vreo nuanța cu ochiul, să știți că este bun acest ruj, acum depinde de preferințe.

Waterproof Mascara Push Up! By Cien
Îmi place! Mascara este produsul din această gamă pe care o recomand cu încredere. Are prețul de 6,99 lei și rezistă foarte bine, se îndepărtează cu demachiant special pentru produsele rezistente la apă sau cu ulei de cocos, îmi place periuța care este mare și deasă, curbează genele și le alungește. Nu face minuni, nu par genele ca și când ar fi gene false, dar toate produsele din această gamă sunt destinate unui machiaj de zi cu zi, natural.

Blush Cien 01 Apricot- Rouge Powder
Am ales cea mai deschisă nuanță a acestui blush, acum aș alege o nuanță mai intensă chiar dacă am tenul deschis, căci nu este un produs pigmentat, însă arată bine pe ten în machiajul de zi cu zi și chiar îl port ziua pentru că de obicei mă machiez foarte subtil, iar acesta poate fi purtat ca și blush și iluminator nefiind intens și având particule aurii. Prețul lui este 7,99 lei.

swatches cien tropical summer

Bronzer Cien- 03 Bronze Shimmer
Nuanța Bronze Shimmer este foarte potrivită pentru machiajul natural de vară, nu are miros, nu este foarte pigmentat iar prețul lui este 7,99 lei.

Bronzer blush cien

În concluzie pot să va spun că produsele sunt bune pentru prețurile pe care le au, sunt potrivite pentru vară, pentru machiajul de zi cu zi și eu vă reccomand să vă îndreptați către pudre dacă vă place machiajul natural, mascara, rujuri, dacă vă plac puținele nuanțe pe care le au și mai puțin către tușuri și creioanele pentru ochi, însă le puteți încerca pentru că gusturile nu se discută și depinde și de tenul fiecăruia.

Va invit sa urmăriți și clipul în care am testat aceste produse.

15 thoughts on “Review Cien Tropical Summer / Produse de make-up

  1. Îmi plac foarte mult aceste produse😍😍
    Am văzut și clipul pe yt,unde ai făcut un machiaj tare frumos.
    Produsele sunt pigmentate și nici nu costa mult.
    Mulțumim

  2. Interesante produsele de makeup! Imi place mult creionul de ochi, e subtil. Sa le folosesti cu placere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: