Părerea mea despre parfumuri arăbești populare Lattafa: Qaa’ed, Opulent Musk, Ana Abiedh, Sheikh Shuyukh

Am revenit cu un articol parfumat, de aceasta data cu unele dintre cele mai populare parfumuri arabesti despre care vuieste internetul: ca sunt ieftine si foarte bune, ca sunt persistente, minunate, nemaintalnite, clone ale unor parfumuri de nisa foarte apreciate in aceasta perioada. M-a luat si pe mine valul, m-am documentat, am vazut recenzii, preferatele multor persoane de pe YouTube. Le-am testat, le-am purtat si am venit aici sa va impartasesc impresiile mele.

Informatii pe care trebuie sa le stii atunci cand iti cumperi parfumuri arabesti

Ce am observat eu în legătură cu parfumurile arabești și ce am descoperit după ce am primit coletul și am testat parfumurile? Prima impresie nu a fost una bună, mi s-a părut că parfumurile miros dubios, nu am înțeles nimic și mi-am pus o mie de întrebări. Cum le iubește atâta lume dacă ele sunt așa? Poate nu mă pricep eu, poate simt ei ceva ce eu nu cunosc. Cine știe?

Ei bine, dacă vă cumpărați parfumuri arabești, aveți răbdare! Pulverizați în aer câteva pufuri, agitați înainte parfumul și așa o să descoperiți adevărata lui frumusețe. Parfumurile arăbești sunt puțin uleioase însă se usucă repede și cred că acest truc pe care eu l-am descoperit vă poate ajuta și pe voi.

Parfumuri orientale

Vă spun sincer că inițial mi s-a părut că miros toate la fel, urât, dubios și de abia după două săptămâni mi-a venit ideea de a pulveriza în aer mai multe pufuri. Dacă nu ați încercat până acum parfumurile arăbești, vă ia puțin timp să le înțelegeți pe unele, dar pe cuvânt că acestea te atrag cumva, chiar dacă sunt diferite de ce ai încercat până acum. Și încă ceva, nu vă luați după mirosul de la atomizor al parfumurilor arăbești, mai ales al mostrelor primite. Testați de mai multe ori, mai multe zile.

Qaa’ed, Lattafa

  • Note de varf: Cardamon, Scortisoara, Bergamota
  • Note de mijloc: Sofran, Lemn de Santal, Lemn de Cedru, Garoafa
  • Note de baza: Vanilie, Oud, Ambra, Note de Piele

Qaa’ed de la Lattafa care are prețul de doar 37 lei/30 ml, miroase bine, miroase scump, este o combinație de condimente, lemn, vanilie și piele, un parfum oriental nu atât de dulce că Oud Mood sau Sheikh Shuyukh, puternic dar nu deranjant în vreun fel. Îl văd purtat și de femei și de bărbați, mai ales de bărbați. În general parfumurile unisex le văd purtate de majoritatea femeilor, însă nu pe toate purtate și de bărbați. Ei bine, Qaa’ed este inclinat către partea masculină. Din păcate acesta a fost doar o mostră din comanda cu parfumuri arăbești. Are o sticlă frumoasă, o prezentare frumoasă și este posibil ca la un moment dat să ajungă în colecția mea.

Sheikh Shuyukh Luxe Edition

  • Note de varf: Scortisoara, Trandafir, Sofran
  • Note de mijloc: Caramel, Paciuli
  • Note de baza: Vanilie, Ambra, Ambroxan, Note Lemnoase

Spicy-dulce, ușor fresh (spre deosebire de Wood Mood). Un parfum oriental, condimentat, vanilat, caramelos. Trebuie să îi dai puțin timp să îl înțelegi dacă nici tu nu ai încercat până acum parfumurile arăbești. Nu este un parfum de cumpărat blind buy, nu este genul meu de parfum deși dacă îl ai chiar dacă nu ți se potrivește parcă te atrage să îl porți. Nu pot să-l descriu dar vă recomand să îl testați mai ales daca vreți și voi să vedeți ce este cu orientalele acestea atât de iubite. Din punctul meu de vedere Sheikh Shuyukh este o variantă mai fresh a parfumului Lattafa Oud Mood, însă se aseamănă intre ele și preferatul meu dintre cele două este acest Sheikh Shuyukh.

Oud Mood, Lattafa

  • Note de varf: Sofran, Portocala, Bergamota, Note Fructate, Ardei iute, Ambra, Note Florale
  • Note de mijloc: Oud, Lemn de Santal, Zahar caramel, Usor Balsamic
  • Note de baza: Rasini, Ambra, Mosc, Note animalice, Tamaie, Paciuli, Note de piele, Vanilie

Condimentat, dulce-mieros, nu stiu cum să vă spun dar parfumul ăsta are de toate. Eu îl simt condimentat și în același timp mieros, dulce, dulce. Nu pot să spun că simt fructe, că simt ceva anume, sincer, este prea mult și pentru mine. Cred că știți că eu ador parfumurile dulci, doar că acesta este un altfel de dulce. Zic. Este greu de descris si din cate descrieri am vazut eu inainte sa le cumpar, le-am simtit cu totul si cu totul diferite.

Opulent Musk

  • Note de varf: Lamaie, Sofran
  • Note de mijloc: Iasomie, Flori albe
  • Note de baza: Lemn de Santal, Rasina de brad, Rasina de cedru, Ambra, Mosc

Opulent Musk se dezvoltă frumos. Are o deschidere fresh, aerisită, superbă, apoi se duce ușor în zona caracteristică parfumurilor arăbești. Îmi place, însă nu mi se potrivește mie neapărat.

Acesta este un parfum popular, găsiți multe review-uri despre el, găsiți multă lume care îl apreciază și poate să vi-l explice mai bine decât mine cu siguranță. Până acum câteva zile, până să descopăr trucul cu aceste parfumuri, Opulent Musc îmi mirosea rău, rău și nu înțelegeam de ce îl apreciază lumea. Ei bine, este un parfum interesant, îmi place deschiderea lui, însă per total nu mă reprezintă.

Ana Abiyedh, Lattafa

  • Note de varf: Mosc alb, ulei Cypriol /Nagarmotha
  • Note de mijloc: Cardamon, Sofran, Vanilie
  • Note de baza: Boabe Tonka, Lemn Guaiac

Am ajuns și la cel mai complex, frumos și ciudat parfum din cate am încercat eu până acum. Se spune că Ana Abiyed este clona parfumului de nișă Erba Pura. Eu nu știu ce să vă spun pentru că nu am testat Erba Pura, am testat în schimb clona parfumului de la Infinite Love care miroase exact ca acesta, însă mai mult îmi place Ana Abiedh.

Ana Abiedh este un parfum ciudat dacă îl miros direct. Pe mine sau în aer îl simt mult mai liniștit. Mi-a plăcut atât de mult atunci când l-am primit de la Mihaela Valcu încât am făcut baie în el și pe cuvânt că l-am simțit în aer, în nas, o săptămână. Și acum îl simt de câte ori îmi amintesc de el. Ana Abiedh trebuie folosit cu măsură, maxim 3 pufuri si chiar in aer, căci altfel te poartă el pe tine. Ciudat mi se pare că nu miroase neapărat pe mine, pe haine, dar îl simt în aer. Ana Abiedh de la Lattafa este un parfum pe care îl văd strălucitor vara, dar îl port și acum. Este diferit și foarte frumos, pur și simplu simt nevoia să îl port uneori.

Lattafa Ana Abiedh

Bine, bine! Despre relația dintre mine și Ana Abyid v-am spus, dar a ce miroase? Este și el un condimentat, însă față de celelalte, acesta este fresh, citric, iese din zona parfumurilor de mai sus. Când spun că are un miros citric, nu mă refer neapărat la lămâi sau portocale, deși se duce în zona mirosului de lămâie. Este posibil să simt uleiul de Cypriol căci este un miros citric-condimentat. Uleiul are un miros specific oriental.

Ana Abiedh are o sticlă simplă, foarte grea, un capac din plastic și o cutie drăguță. Îmi place tare mult ambalajul și prezentarea lui minimalistă. Atomizorul este foarte, foarte bun, ceva ce aș vrea să întâlnesc la multe produse și parfumuri.

Concluzii

Toată lumea spune că parfumurile arabești ori iți plac ori nu-ți plac. Sunt de acord pentru că sunt diferite, sunt puternice și până să întâlnesc și parfumuri arăbești mai cozy, mai diafane, credeam că toate sunt în această zona condimentată. Nu este așa. După ce le-am testat pe acestea, am mai întâlnit și altele despre care urmează să vă povestesc într-un articol viitor.

  • Despre persistență, pe mine aceste parfumuri persistă extraordinar de mult.
  • La capitolul proiecție, Ana Abiyedh cred că este cel mai puternic, căci îl simt în aer peste tot.
  • Sticlele și cutiile parfumurilor îmi plac foarte mult, nu v-am vorbit despre fiecare în parte căci le vedeți în poze așa cum vin și rămâne la aprecierea fiecăruia. Din puctul meu de vedere, sunt super ok, mai ales că aceste parfumuri au prețuri mici.
  • Ca de fiecare dată, când găsesc ceva interesant, revin aici pe blog pentru a împărtăși cu voi, însă aștept recomandări și din partea voastră. Pe curând!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: